(un epilog de Antal Dúl la Filozofia vinului)
Filozofia vinului este o apologie pentru rarele, solemnele momente ale
vieţii de tihnă, joacă şi linişte în care uiţi de tine însuţi.
Aceasta este lumea intoxicaţiei dionisiace, mediteraneene, meditaţia unui
maestru-albină pe jumătate treaz, pe jumătate visător într-o după-amiază
de august sub un nuc, pura, scânteietoarea serenitatea lui Orpheus: unele
dintre rarele momente idilice trăite de Hamvas. Sunt momentele de care
un pahar din mândrul Szekszárdi sau galben-verzuiul Somlói ne pot face
să devenim conştienţi.
In vara lui 1945, în timpul unei scurte vacanţe
petrecute în Balatonberény, Béla Hamvas a scris, practic dintr-o
suflare, Filozofia
vinului. Ea exprimă primul fior al aceluia care, chinuit şi flămând,
încercat de front, lagăre de concentrare şi adăposturi împotriva
bombelor, tocmai a ajuns la lumina soarelui; în mod curios,
nu exprimă disperare la vederea ruinelor ci o exuberantă bucurie a vieţii.
Hamvas începe spunând că scrie o carte de rugăciuni pentru
ateişti. Însă ce este ateismul? “Boala unei vieţi abstracte.”
Este deasemenea şi o religie, deoarece chiar şi cel mai împietrit
sceptic, chiar şi materialistul, are o religie. Însă o religie
rea: o credinţă în negare şi o credinţă în cele mai joase nivele
ale conştiinţei. Pentru Hamvas, ateismul nu este o chestiune de Weltanschauung
sau de confesiune; nu este nici măcar o speculaţie abstractă
asupra existenţei lui Dumnezeu. Şi chiar dacă răspunsul este afirmativ,
acesta nu pune întrebări asupra modului cum există Dumnezeu şi în ce mod
anume: în unitate substanţială cu lumea sau cu mult deasupra fiinţei create?
Aceste întrebări îi interesează pe ateişti doar în măsura în care se ajunge
la negarea lui Dumnezeu, şi nici Isus, Buddha, Lao-tse, sau Heraclit nu
au dorit să vorbească despre ei. Căci ateistul nu este doar cineva care
trăieşte în religia materiei, şi nici doar un fanatic cartezian al raţiunii.
Cercul este mult mai larg. Cel care se roagă plin de zel, pietistul
devotat sau cel care se împărtăşeşte zilnic poate fi, într-o oarecare
măsură, un ateu. Se poate da cu greu o listă exhaustivă a tuturor
acestora – de la fanaticii Weltanschauung-ului la făţarnicul care înghite
orice, de la adoratorul nebun al faimei, poziţiei, puterii şi banilor
la inimile împietrite ale zgârciţilor, de la avocaţii obsedaţi
ai igienei la afectaţii indignaţi, de la asceţii torturaţi de viaţă la
alcoolicii inveteraţi – cu toţii aparţin acestui grup. Un lucru este sigur:
numărul deşertăciunilor este infinit, iar existenţa normală este întotdeauna
aceiaşi. Aşa cum a spus-o Heraclit: “Cel treaz împărtăşeşte o lume comună,
pe când atunci când este adormit fiecare om se întoarce spre una privată.”
Semnul infailibil al unei religii neprielnice este “existenţa
lipsită de intoxicări.” Cauza este o teamă încordată de viaţă,
care a penetrat adânc în suflet. Nimic nu este mai dificil
de dobândit decât eliberarea din această stare.
O religie bună (vita illuminativa) înseamnă o mai mare sobrietate.
Primul semn al vindecării: să vezi că Dumnezeu este pietre,
copaci, fructe sau stele: în dragoste, mâncare şi vin. Acela
care nu ştie, spune Béla Hamvas, că Dumnezeu se găseşte în
şunca pregătită nu va înţelege nimic din cartea sa. “Am înţeles
că cea mai înaltă formă a lui Brahman este în mâncare.”
Religia cui este cea bună? Religia aceluia care îndrăzneşte
să trăiască într-un mod imediat şi cunoaşte faptul că bucuria
vieţii nu este ceva interzis. Nu este ceva interzis ci, aşa
cum spun Scripturile, un plus. Mâncarea, vinul şi dragostea
nu sunt un ţel, ci nişte mijloace ajutătoare. Această lume
este un loc al crizelor şi a separărilor, şi toată lumea trebuie
să-şi declare intenţiile. Insă în acela în care ordinea este
re-stabilită, acela nu mai are nevoie de legi, prohibiţii sau
ascetism.
Filozofia vinului nu este un inventar al tezaurului de vinuri
ale Ungariei. Nici al botanicii sau gastronomiei. Ca şi în
celelalte scrieri ale sale, Hamvas este întotdeauna atent la
principalele caracteristici ale comportamentului uman, la lucrurile
de bază ale vieţii. Clasificările sunt sarcina cărţilor despre
oenologie. Interesul acestei cărţi este cu totul altul. Ea
pregăteşte cititorul pentru a venera Prezentul.
