2011. december 12., hétfő

Béla Hamvas: Carnaval

Într-un sens romanul lui Hamvas deconstruieşte genul romanesc. Este extrem de dificil să faci rezumatul acestuia, deoarece toate cele şapte cărţi ale acestuia au duzini de personaje şi doar câteva dintre ele se reîntorc în părţile ulterioare căci romanul este un “mare catalog al sorţii, un inventar” al umanităţii. Cărţile sunt precedate şi întrerupte de capitole introductive, cam în maniera pe care Fielding o foloseşte în Tom Jones (un roman la care s-a făcut referire mai devreme) cu excepţia faptului că, aşa cum cititorul îşi va da seama mai târziu, romanului îi lipseşte un punct fix din care fie scriitorul fie cititorul să îl poată observa. In aceste dialoguri eseistice o Voce narează conversaţii, unele pseudo-erudite, altele pseudo-arogante dintre aceasta şi protagonist, Mihály Bormester (Mihai „Magistrulvinului”), aceasta pretinzând că este un “agent spiritual” în povestirea lui Bormester. Dacă putem crede Vocea, Bormester ar găsi această naraţiune de trei ori prostească, foolus termaximus, în primul rând din cauză că acestea ar fi trebuit să aibă loc, apoi că cineva ar trebui să o povestească şi în cele din urmă că altcineva ar aşeza-o pe hârtie. Ulterior cititorul şi criticul sunt invitaţi în această aiureală.

“Romanul descrie dezvoltarea şi răspândirea nebuniei într-un mod complet original,” explică György Spiró. “Romanul a apărut ca un gest de respingere al omniştiinţei, şi de aceea este ocazional o satiră înţepătoare a conştiinţei şi sufletului uman, ocazional o parodie a tuturor teoriilor posibile (trecute sau viitoare), incluzând toate filozofiile, religiile, punctele de vedere estetice şi teoriile existenţei de zi cu zi, raţionale şi iraţionale.”

In prima carte, un asistent-desenator roşcat (tatăl lui Bormester) soseşte într-un orăşel oarecare, unde se întâlneşte cu atâţia oameni câte atitudini sau măşti există. Toate aceste personaje sunt caricaturi strălucite, unele dintre ele având mai mult de o singură identitate. Majoritatea dintre ele se reîntorc în cea de-a doua carte, însă schimbându-şi “monomaniile” distinctive. In cărţile care urmează eroul, Bormester “salvează” şi se căsătoreşte cu o femeie  isterică, apoi îşi dezvoltă o identitate dublă, îşi strangulează soţia, primeşte un lider spiritual şi supravieţuieşte războiului. Nenumărate alte personaje apar, de fiecare dată în alte situaţii, pe măsură ce romanul se desfăşoară într-un interval de timp care se întinde din anii 1880 până la cel de-al Doilea Război Mondial. In cea de-a şaptea carte apare un nou personaj: numele său este Vidal (“cel care poate vedea”), care este nerăbdător să lase să-i cadă masca şi să arunce o privire asupra Ţării Promise. Naratorul şi Vocea discută fiecare parte şi aproape toate personajele din carte. Ei comentează asupra dificultăţilor naraţiunii, vorbesc despre timp, realitate, probabilitate, stil, bun simţ şi  imaginaţie, femei, corp, neînţelegeri, măştile pe care societatea omenească le poartă şi multe altele.

Aşa cum spune György Spiró, “Hamvas nu este doar un simplu caricaturist cu vaste orizonturi intelectuale, deoarece caricatura este limitată la subiectul pe care îl distorsionează. El creează o parodie a întregii existenţe omeneşti şi noi avem sentimental că este  probabil cel mai liber dintre scriitorii maghiari. Nu este, totuşi, atât de liber încât să nu fie un scriitor maghiar, deoarece chiar dacă opera sa a fost scrisă în această limbă, într-un limbaj original şi variat abundând în posibilităţi de inovaţie lingvistică, nu este preocupat nici o clipă de eforturile spasmodice care se regăsesc adesea în Europa de Est de dobândire a unei culturi europene într-o subdezvoltată ţară marginală. Dimpotrivă, el nu are nici un complex de inferioritate, deoarece este aşezat într-un turn de veghe din care pot fi supravegheate atât Estul cât şi Vestul, acel Est şi Vest  care nu sunt capabile să se înţeleagă unul pe celălalt.”

Text tradus de Adrian Bude