2011. december 12., hétfő

Béla Hamvas: Struguri, vinuri, nestemate, femei

(fragment din Filosofia vinului)


Într-un sfârşit rămân doar doi,
Dumnezeu şi vinul

Este caracteristic că strugurele şi vinul nu corespund unul celuilalt. Din strugurii delicioşi nu întotdeauna se face şi cel mai bun vin. Şi acum nu este vorba despre strugurii Chasselas, comerciale, aşa numitele delicatese, care niciodată nu au reuşit să-mi spună nimic esenţial. Vorbesc aici despre nobilul Afuz Ali, despre Regina viilor, doamna Mathias Jánosné, chiar despre Muscat Ottonel, şi despre regele tuturor strugurilor, Muscatul negru de Hamburg. Cu excepţia Muscat Ottonelului, nici un strugure nu e potrivit pentru vin. Vinul bun se face din strugurii neînsemnaţi pentru consum. La Somló am gustat un ciorchine dintr-un vechi butuc de viţă de vie de Somló. A fost plăcut la vedere, de-un verzui aproape alb, cu boabele rotunde, sticloase şi opalescent-translucente, însă despre gustul lui nu pot afirma nimic neobişnuit. La Marea Mediteraneană observasem destul de des, că vinurile mai bune se fac din strugurii mai neînsemnaţi. O dată am fost de-a dreptul uluit. Pe butuc erau ciorchine cu boabe rare, mici cît boabele de mazăre. E bolnavă oare viţa asta de vie, am întrebat. Am gustat strugurele, a fost destul de dulce, dar cu gust ciudat, de nechezol. Coaja groasă, tare. Dalmatul începuse să râdă cu poftă mare. Aduse vin şi mă poftise. În acel moment mi-a fulgerat prin gând, cu cât mai erotic este băutul, decît mâncatul. Băutul este în cea mai apropiată rudenie cu dragostea. Vinul acela a fost ca un sărut fluid.

Aş dori să vorbesc acum despre cea mai frumoasă meditaţie a mea asupra vinului. S-a întâmplat între gospodăriile din Balatonberény, lângă cramă: stăteam pe banca de piatră sub nuc şi mi s-a deschis o privelişte frumoasă asupra lacului. În faţa mea Badacsony, Gulács, dealurile de la Révfülöp şi Szigliget. Mă scăldasem toată dimineaţa, luasem prânzul, iar după prânz am ieşit aici să citesc. Dar cartea zăcea lângă mine neatinsă, iar eu admiram vara. Strugurii se coceau deja pe butuci. Asta-i Riesling. Acela-i Sylvaner. Iar acela-i Othello. Burgund, Alb Mieros, Porto – ce ciudat, mă gândisem atunci, toate aceste multe avataruri incognito, toţi sînt Unul, dar valoarea fiecăruia constă exact în faptul că fiecare este neimitabil, doar el însuşi şi nimic altceva. Strugurii şi vinurile sunt ca nestematele. Sunt tot atâtea apariţii ale singurului Unu. Dar fiecare este câte-o altă esenţă spirituală a aceluiaşi Unu. Începusem să compar smaragdul, rubinul, topazul, ametistul, carneolul, diamantul cu vinul potrivit fiecărei pietre preţioase. Nu pot tăgădui că în această activitate femeia mi-a fost de un ajutor extraordinar. Ca în toate şi întotdeauna, când am meditat asupra infinitei varietăţi a esenţelor spirituale. Nici nestematele nu sunt altceva, decât femei şi fete, toate avataruri incognito, reţinându-şi fiecare doar această singură însuşire: farmecul strălucitor al frumuseţii lor. Aceasta e magia lor. Dar e de nepermis să luăm magia în sensul de scamatorie, să ne gândim mai degrabă ca la o magie naturală. Aceasta este fiinţa adevărată în ele. Aceasta este esenţa. Dacă aş putea, de exemplu, aş extrage dintr-o fată frumoasă fiinţa ei spirituală, şi aş purifica, concentra, destila, rafina, cristaliza aceasta până când aş obţine esenţa ei concentrată şi nepieritoare. În fine, din orice femeie frumoasă s-ar putea face o piatră preţioasă. Sau vin. Dar atunci procesul nu ar fi de cristalizare, ci de dizolvare. Piatra preţioasă aş folosi-o în aşa fel, încît, aş monta-o în aur, şi aş absorbi esenţa ei cu ochii. Vinul, desigur, aş bea-o. Psalmul zice astfel: Gustaţi şi vedeţi. – Desigur, cel mai bine ar fi, dacă aş putea preschimba nestemata, când vreau, în femeie, după ce am admirat-o, aş preschimba-o în vin, şi l-aş sorbi, iar în urmă ar redeveni piatră preţioasă, şi nu s-ar epuiza niciodată. Aş avea astfel femei şi vinuri de safir şi ametist şi perlă şi diamant şi smaragd şi topaz.
Teza mea principală în anatomia extazului: rădăcina tuturor beţiilor este dragostea. Vinul este iubire fluidă, piatra preţioasă e dragoste cristalizată, femeia – fiinţa vie a iubirii. Dacă mai adaug şi floarea şi muzica, atunci ştiu că această dragoste străluceşte în culori vii şi cântă şi parfumează şi trăieşte, şi pot s-o mănânc şi pot s-o beau.

Alchimiştii susţin că nestemata nu este altceva decât fiinţa spirituală care a trăit în creaţia originală, altfel zis: îngerul, dar când omul a căzut în păcat, l-a tras jos, în materie. S-a transformat în piatră. Puritatea şi-a păstrat-o însă şi ca piatră. Această teză corespunde teoriei mele, ce afirmă că în vinuri şi struguri sălăşluiesc de fapt uleiuri spirituale, adică genii.

Astfel stăteam şi meditam în viile din Berény, şi când, la apusul soarelui pornisem spre casă, am reuşit să-mi închei prospera după-amiază cu o poantă veselă. Lîngă drum am observat un butuc de viţă Nova. Am rămas consternat în prima clipă. Ce fel de nestemată mai e şi aceasta? În aceea clipă am înţeles că lumea vinului este o lume întreagă, şi deci ca toate lumile, ca şi femeia, face loc, şi trebuie să-i facă loc şi perfidului, răului, beznei infernului. Strugurele Nova şi lichidul caustic, urât mirositor, imitaţia de vin ce se face din acesta, nu este altceva decât încercarea stâmgace a diavolului de a face vin şi el. Nicicând un experiment mai nereuşit! Nova este vinul puritanilor, al pietiştilor, al fetelor bătrâne, al burlacilor, al oamenilor lacomi, zgârciţi, invidioşi, perfizi. Omul sănătos deja dacă-i simte mirosul, îşi astupă nasul, iar dacă l-ar gusta, ar începe să scuipe nebunatic, şi ar urla până ce n-ar reuşi să-şi clătească gura cu ceva băutură normală. Spun, diavolul invidiase Creatorul pentru zămislirea vinului, şi se hotărî să facă vin şi el. Şi-a adăugat invidia galbenă, setea de răzbunare, mânia, obrăznicia, grimasele, perfidia mişelească, infirmitatea ridicolă, toate uleiurile sale neîndemânatice, şi-şi făcuse vinul să fie incredibil de prosper. Nova într-adevăr face de douăzeci de ori mai mulţi struguri, decât orice butuc de viţă nobilă. Dar cui? Lacomului şi zgârcitului, celui care îi este important numai să aibă multmultmult.

Pe mine nu mă înşeli, m-am adresat strugurelui. Ştiu că vinului îi aparţine şi să aibă iadul puturos. Acesta eşti tu. Geniul tău e vrăjitoarea. Nestemata ta este piatra de rinichi. Cînd înfloreşti, la mirosul tău de amoniac se strâng muştele de baligă. Tu eşti strugurele ateu.

Am pornit spre casă, şi mă gândisem, ce vin o să beau la cină. Apoi mi-a mai venit o idee. Dar asta deja nu mai ţine de strugure pentru că nu se face din struguri. Aceasta-i vinul falsificat. Această dregătură siropoasă cu acetat de plumb este atentatul cel mai ordinar. În afară sa există doar una mai teribilă: muierea falsă, fardată, sclifosită, insuportabilă, mincinoasă, perfidă, ahtiată, voluptoasă, lacomă de bani şi isterică.

Traducere de László Hubbes