2011. december 12., hétfő

Béla Hamvas: Patul

După socoteala lui Aldous Huxley, sfera liniştei se restrânge cu 13,5 km pe an. Nu mai e departe clipa, spune el, când liniştea va dispărea în întregime de pe pământ. Fericit cel care, rar, va găsi jumătate de oră tihnă în Himalaia ori pe ocean. Sfera intimităţii e tot mai redusă. Bucuria vârstei de aur: întregul pământ intim ca livada. Iată de ce este numit eden vârsta de aur de Thora. Mai târziu, s-au găsit domnitori, care au încercat să păstreze în imperiul lor pacea din paradis. Împăratul chinez Yu a făcut acest lucru, şi cu siguranţă, Ehnaton. Straniu, odată cu dispariţia intimităţii vârstei de aur, s-a tulburat şi existenţa umană. Parcă între pace şi linişte ar exista o legătură, de care nu am devenit conştienţi până acum. Nu se ştie exact în ce măsură s-a restrâns sfera. Nu demult erau încă câteva domenii la ţară, apoi numai vreun cătun, castel şi grădină cu flori, popas de vânătoare în mijlocul pădurii ori far pe faleză. Au fost unii, care au încercat să-şi salveze măcar o cămăruţă. Ultima staţie a intimităţii este patul. Atât ne-a rămas din paradis. Omul s-a autoalungat de pe pământ, dar i-a rămas încă acest locşor în ungher, unde să se ascundă să-şi trăiască o picătură a vârstei sale de aur. Chiar dacă afară fac zgomot motoare, alături scânceşte radioul, hărţuirea din interior nu ia, încet, sfârşit, ceasul tot bate şi conştiinţa se agită, el se poate acoperi în acest înveliş ciudat, se poate pleca pe pernă, ca odinioară în după-amiază de vară în umbră, pe burta leoaicei, sub smochinul înmiresmat.

Coordonatele vieţii noastre sunt coloana şi patul. Coloana este calea în sus, în sus neînduplecat, trezia şi vigilenţa şi conştiinţa şi ziua. Coloana ţine cerul pe pământ sau acelaşi lucru: pământul de cer. Să gândeşti înseamnă a fi perpendicular şi a lega pământul de cer. Să fii în pat înseamnă a fi orizontal, a dormi şi a se linişti în această egalare. A reveni în noaptea de unde ai sosit, în mama, a se naşte din nou în fiecare dimineaţă şi a deveni coloană, iar seara, în metamorfoza cea mai firească şi misterioasă, a deveni din nou orizontal. Coloana înseamnă individ, patul înseamnă contopire în colectiv. Între soţi, atunci când dorm în acelaşi pat, esenţele se schimbă, bărbat şi femeie se întrepătrund (incvalează, spune Böhme), devin tot mai asemănătoare, adică tot mai individuale în somnul comun – se disting în unire şi se unesc în distincţie, distinguer pour unir, scrie Saint-Martain. Omul, când se trezeşte noaptea, nici nu poate face distincţie între sine şi între cel cu care doarme împreună.

Nimic nu este mai de înţeles ca grija, cu care omul şi-a făcut pat, i-a făcut adăpost, casa nefiind altceva decât coaja patului, mileniile în care a inventat arcul, salteaua, cearşaful alb cu care l-a acoperit, perna făcută din puf de gâscă scărmănat, pe care a aşezat-o asupra-i, plapuma ori pătura ori pilota, şi nimic nu este mai de înţeles decât cultul, cu care aşternutul se spală şi se mângăleşte şi se calcă, dimineaţa se pune în geam la soare şi în vânt. Lumea e rupaloka, spun hinduşii, locul lucrurilor. Dar dacă intri în casă, ştii imediat în ce relaţie se află cu vârsta de aur cei care locuiesc acolo. În majoritatea caselor şi locuinţelor nici nu se poate aşeza, nu găseşti un loc intim, unul singur. E modă, fanfaronadă, igienă, numai intimitate nu este. Patul a dispărut, a rămas numai culcuşul, nu mai poţi face nuntă, nici să naşti, nici să mori. Din somn ne-a rămas actul biologic. Trăim fără intimitate, locuinţa e sălaş, a fi acasă e sentimentalism. Existenţe de cabină, suntem pe drum, dar nimeni nu ştie încotro se îndreaptă, şi nu mai este călătorie, ci numai circulaţie. Dormim pe stradă şi tragem perdelele vitrinei probabil numai din falsă pudoare.

Traducere de Hunor Boér